Am scris în shortlist:

Charles Kao, cercetător cu dublă cetăţenie (americană şi britanică), născut în Shanghai, a câştigat jumătate din cele 10 milione de coroane suedeze (1,4 milioane $) pentru cercetările sale privind fibra optică.

Willard Boyle, tot cu dublă cetăţenie (canadiană şi americană), şi americanul George Smith împart cealaltă jumătate pentru meritul de a fi inventat CCD-ul (charged coupled device),  primul senzor digital, aflat astăzi în alcătuirea tuturor camerelor digitale.

Eli pleacă cu părintele Radomir la muntele Athos. Eu n-am bani de aşa ceva. Nici multe altele.

O poză de Andrei Rosetti, întors de-acolo. Cică i-a cerut-o şi călugărul.

zoom

oameni ies unul cîte unul.
între peretele de chirpici
şi peretele galeriei de viţă-de-vie
o femeie îşi muşcă buzele
nici anul acesta în casa ei nu vor fi destui

a privi sau a urma
alegerea preotului pe bicicletă
uitîndu-se la femeia care a intrat în cimitir
cu o găleată în mînă
sau, îşi spune, a exersa
virtutea de a pedala cît mai încet

E greu de verificat acum, dar cred că există cel puţin o carte fără ghilimele. E, bineînţeles, Cartea. Chestie care te face să te-ntrebi: oare geniul umoristic evreiesc de aici vine? Ca o răzbunare a penuriei de ironie din Biblie? De la fraţii Marx, pînă la Seinfeld.

Şi, ca să speculez prosteşte şi mai departe: ghilimelele de care, mi se pare mie, abundă animismul (dacă mă gîndesc mai ales la varianta extremă a vodoo-lui) duc oare la umorul gros şi extrem al regilor comediei? Zic de cei din filmul lui Spike Lee.

Apropos de frig, o raită aiurea azi pe wikipedia mi-a dezvăluit numele unui cercetător polonez al Antarcticii, coleg pe Beagle cu Racoviţă (wikipedia nu are un articol despre speologie). Îl cheamă – şi nu e un pseudonim – Arctovski. E un pic ironic faptul că nu s-a ocupat decît de sudul îngheţat, dar s-a ocupat bine. Există acum o peninsulă, un golf, un vârf şi alte chestii antarctice care-i poartă numele.

Apropos de nume: oamenii de ştiinţă au pseudonime? Sau oare doar artiştii? De fapt, nu artiştii, ci oamenii care au o activitate publică oarecum subversivă. Bloggeri, revoluţionari, dictatori şi răufăcători (acel a.k.a.). Geografia foloseşte pseudonime? Sau ţara lalelelor, sfîntă şi a soarelui răsare sînt nume de alint şi atît? Cred că da, fiindcă pseudonimul ţi-l alegi singur şi-l foloseşti cu consecvenţă. Dar în economie, există? O să auzim vreodată de Windows Vienna, pseudonimul lui Windows Vista? Dar Apple şi Mac ce sînt? Unde începe Apple-ul şi unde începe Mac-ul? (hai să ne informăm). Este Volvo doar un pseudonim al Ford-ului? Sau, de fapt, produsele poartă pseudonime inainte de a purta nume, adică în variantele beta (Dacia Steppe, Windows Longhorn, et.) Pentru ca apoi, dacă au succes, să nască alte pseudonime, aşa zicînd bastarde de astă dată: Panasony,Adibas, etc.?

Apropos de aşa zicînd, nu vă enervează abuzul de aşa-zis-uri? Astea-s un fel de ghilimele? Sau ce? Am auzit pe cineva spunînd de Jocurile aşa-zis Olimpice. Exact aşa. Era în contextul războiului din Georgia şi probabil că în mintea lui “olimpic” e sinonim cu “pacifist”.

Oricum, apropos de ghilimele, le-am găsit, tot citind la Ion Iliescu, o întrebuinţare geopolitică. De pildă: cum s-ar putea referi preşedintele Ahmadinejad la Israel? I-ar putea spune: “Ţara” Sfîntă. Sau Ţara “Sfîntă”? De ce să spui “aşa zisele republici separatiste”, cum am auzit de atîtea ori? E suficient să scrii “Osetia” de Sud şi-ai rupt regiunea de Rusia, cu a ei adevărată şi singură Osetie “de Nord”. De ce să-ţi tot iei precauţii cu “cetăţeni români de etnie romă”? Spune-le “cetăţeni” români de etnie romă. De ce să negi cifrele Holocaustulului? Scrie simplu: “Holocaustul”.

Iar în timpul ăsta, la TCM se dădea un film cu James Caan. Nu ştiu de ce, dar mi s-a părut că, în road movie-ul ăsta, personajele călătoresc imagininîndu-şi că-s urmărite de extratereştri.

Nu era aşa dar, oricum, mi-am dat seama. Cum oare vom scăpa de cozile la urcarea în tour Effeil? De mulţimile de chinezi prosperi şi bine organizaţi? Cîtă vreme ne vom mai chinui încercînd să ne zgîndărim sau flatăm o sensibilitate uzată de abuziva frecventare prealabilă a acestor locuri comune? (Fie că e vorba de tablouri, clădiri, mîncăruri sau muzică). Cum vor arăta excursiile Nataliei şi Cătălinei? Fiindcă ele presimt deja ceva. Anul ăsta am ajuns în Albania la cererea lor, tocmai ca să nu dăm de grupuri organizate. Dar şi acolo, ca şi în Muntenegru, vor veni ruşii şi vor pune lucrurile la punct. Ruşii sau alţii.

Cred că, aşa cum, măcar pentru a se lăsa filmaţi, nişte solitari se prefac rătăciţi în condiţii extreme şi supravieţuitori, tot aşa fetele mele vor practica, alături de mulţi alţii în viitorul apropiat, un turism al lui hai să zicem că. Hai să zicem că ne grăbim să ajungem dintr-un loc în altul pentru că am dat o spargere şi sîntem urmăriţi. Hai să zicem că nu plecăm o lună din Napoli pentru că sîntem asasini plătiţi şi avem un procuror de împuşcat. Hai să nu umblăm pe străzile Parisului cu harta hot spoturilor culturale în mînă, ci să luăm la întîmplare un parizian şi să-l urmărim, pas cu pas, vreme de două săptămîni, să-i facem poze, să-l şantajăm. Desigur, aşa cum orice loc pierdut în lume va fi pînă la urmă invadat, tot aşa se vor găsi agenţii care sa-ţi pună la dispoziţie un sac de bani falşi (sau, contra cost, o maşină decapotabilă, o autostradă pustie şi un sac bani adevăraţi) şi un parizian vicios. Am văzut mai demult un film cu aşa ceva. Dar, pînă atunci, poate n-o să ne plictisim.

void(0);
show_69b8fecea1e853(448, 46);

Astăzi îl avem sub lupa Agenţiei pentru Monitorizarea Abuzului de Ghilimele pe nimeni altul decît Ion Iliescu. Trecem cu vederea, poate prea uşor, o virgulă între subiect şi predicat (Bancul pe care l-ati prezentat, nu e rau !), fiindcă n-avem resursele necesare pentru a monitoriza aşa ceva. Trecem direct la:

Olimpiada de la Beijing ne-a oferit noi satisfactii, dar si dezamagiri. Regret, mai ales „insuccesul” fetelor de la canotaj la 8+1, desi raman redutabile, ca si cel al handbalistelor in meciul cu echipa Norvegiei .

Ce-o fi oare “insuccesul”? un succes ruşinos? un insucces glorios? ceva aşa şi aşa? haideţi să ne informăm.

In schimb, mi-a produs o mare satisfactie succesul Cristinei Dita -Tomescu ( implicit al sotului, antrenorul Tomescu) la proba „regina” a atletismului – maraton 42,195 Km.

aici, parcă înţelegem precauţiile lui Ion Iliescu în a rosti cu toată gura o titulatură monarhică.

“Sindromul de mare putere” actioneaza ca un “drog” si acesta nu este valabil doar pentru rusi.

cînd zice de sindrom, Ion Iliescu vrea să ne facă să credem că citează dintr-un volum fundamental de geopolitică. să-l credem? dar drogul nu e drog? ce e de fapt? o metaforă? ceva în genul “beţiei de putere”? sau “beţiei” de putere? cum e? “drogul” beţiei de “putere”? sau: “drogul beţiei” de putere? ori, mai bine, drogul beţiei “de” putere.

La final, Agenţia pentru Monitorizarea Abuzului de Puncte Puncte muşcă un pic curul singurilor şi dragilor anticari din Arad. Ceva din categoria “nu mă pot abţine”. sau: nu mă pot “abţine”. ba nu: mă “pot” abţine. Aşa.

Şi încă ceva. Un cîntec plin de cuvinte. Fără nici un fel de ghilimele. Deşi, în tot ce face John Darnielle poţi arunca liniştit cu ghilimele.

Un localnic de numai 20 de ani, “copil de bani gata” cum este cunoscut în zonă, a trecut cu bolidul său, un BMW X5, peste doi turişti aflaţi la plajă, la câţiva metri de Obelisc.

Care sînt simptomele ţărăniei române de azi? Mai noua inadecvare şi mai vechea făloşenie. V-aţi întrebat vreodată: de ce e aşa de mîndru ciobanul de brînza sa? Dar ardeleanul de pălinca lui? Oare ce-ar trebui să facă? Nu stau brînza şi pălinca în natura lucrului său? Oare faptul că sînt bune pur şi simplu, nu extraordinare, nu rezultatul unei trude de rafinare, e suficient motiv de orgoliu? Mie mi se pare că nu.

Dar referinţa la tradiţii a unor mărci, tot alimentare – Napolact: ca odinioară, cu personaje fake ca-n Sadoveanu, sau Pate Sibiu cu ambalajul easy peal, locul conservat în care tradiţia se păstrează cel mai bine, învelită într-un ştergar cu logo, toate astea cum vi se par? Probabil vînd, n-am date.

Însă ne putem sprijini pe asemenea experienţe publicitare atunci cînd ne gîndim la un brand al unei “ţări de ţărani”? Fiindcă mie mi se pare că asemenea referiri la tradiţie, la natura curată din vechime şi din copilăriile noastre la ţară nu fac decît să conforteze ipocrizia consumatorului român. Un consumator suferind de inadecvare şi, ca atare, halucinînd trecutul. Găsiţi-mi 5 restaurante în Ro în care să poţi mînca ciorbă de lobodă şi-o să-i cred pe românii care cred cu sinceritate în păstrarea tradiţiei culinare, atîta cît, nu prea multă, e.

Dacă însă putem admite că, profitînd de ipocrizie şi făţăreală, asemenea campanii cu ţărani cuminţi şi evlavioşi prind bine unui brand alimentar local, putem oare extinde experienţa pînă într-acolo încît să propunem constuirea unei strategii de brand de naţiune în jurul realităţii “România: o ţară de ţărani”. E bine să pornim de la o realitate. De fapt, e singura cale. Dar care ţărani?

bineînţeles că nu-i nimic adevărat. însă, pentru că 50% dintre vizitatorii acestui blog nu rămîn pe el mai mult de 30 de secunde, am nevoie de un prim titlu incitant.